ERUPTÍV, -Ă, eruptivi, -e, adj. 1. Cu privire la o erupție (1), care provine dintr-o erupție; de origine vulcanică. ♦ Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Nestăpânit, impetuos; violent. 2. (Despre o boală) Însoțit de apariția unei erupții (2), care se manifestă printr-o erupție. – Din fr. éruptif.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de viomih | Semnalează o greșeală | Permalink

ERUPTÍV ~ă (~i, ~e) 1) geol. Care ține de erupții; care provine dintr-o erupție. Rocă ~ă. 2) (despre o boală) Care este însoțită de o erupție. /<fr. éruptif
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ERUPTÍV, -Ă adj. 1. De (din) erupție; (despre roci) de origine vulcanică. ♦ (Fig.) Violent, impetuos, vulcanic (în porniri, în gândire). 2. (Despre o boală) Însoțit de o erupție. [< fr. éruptif].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ERUPTÍV, -Ă adj. 1. de, din erupție; (despre roci) de origine vulcanică. ◊ (fig.; despre oameni și manifestările lor) violent, impetuos, vulcanic. 2. (despre boli) însoțit de o erupție. (< fr. éruptif)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

eruptív adj. m., pl. eruptívi; f. sg. eruptívă, pl. eruptíve
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*eruptív, -ă adj. (d. erupt). Care se produce pin [!] erupțiune: terenurĭ eruptive; frigurĭ eruptive.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink