ERÓU, eroi, s. m. 1. Persoană care se distinge prin vitejie și prin curaj excepțional în războaie, prin abnegație deosebită în alte împrejurări grele ori în muncă. ◊ Erou al Muncii (Socialiste) = cea mai înaltă distincție în Republica Socialistă România; persoană care a primit această distincție. ♦ Ostaș căzut pe câmpul de luptă. 2. Personaj principal al unei opere literare. ♦ Personaj principal al unei întâmplări; persoană care, într-o anumită împrejurare, atrage atenția asupra sa. 3. (În mitologia greco-romană) Semizeu, persoană născută dintr-o zeitate și o ființă pământeană, înzestrată cu puteri supraomenești sau care a devenit celebră prin faptele sale deosebite. – Din fr. héros, lat. heros.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
romac
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ERÓU ~i m. 1) Persoană care se distinge prin bărbăție, vitejie și curaj pe câmpul de luptă. 2) Persoană care se remarcă într-un domeniu de activitate prin muncă și calități morale înalte. 3) Personaj principal al unei opere literare. ~ul unui roman. 4) Personaj mitic născut dintr-o ființă pământească și o zeitate; semizeu. /<fr. héros, lat. heros
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ERÓU s.m. 1. (Ant.) Personaj mitologic născut dintr-un muritor și o divinitate, înzestrat cu puteri supraomenești și despre care se povesteau fapte mărețe; semizeu. ♦ (P. ext.) Denumire dată de greci unor oameni deosebit de viteji, autori ai unor fapte mărețe. 2. Persoană vestită prin forța, vitejia și biruințele sale în războaie, în lupte; personalitate distinsă prin faptele sale mărețe. ♦ Ostaș căzut pe câmpul de luptă. 3. Persoană deosebită prin calitățile sale morale și prin acțiunile sale mărețe; om care se distinge în mod special într-un anumit domeniu. ◊ (În trecut) Erou al muncii (socialiste) = titlu de înaltă distincție acordat de stat persoanelor care se deosebesc printr-o muncă de valoare excepțională pentru societate; persoană care a primit acest titlu. 4. Personaj principal al unei întâmplări. [< lat. heros, cf. fr. héros].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ERÓU s. m. 1. (ant.) personaj mitologic născut dintr-un muritor și o zeitate, înzestrat cu puteri supraomenești sau celebru prin faptele sale; semizeu. 2. persoană care se distinge prin vitejie și curaj excepțional în războaie sau în împrejurări deosebit de grele etc. ♦ ostaș căzut pe câmpul de luptă. 3. om deosebit prin calitățile sale morale și prin acțiunile sale, care se distinge în mod special într-un anumit domeniu. 4. personaj al unei opere literare. ♦ personaj principal al unei întâmplări. (< fr. héros, lat. heros)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ERÓU s. 1. v. viteaz. 2. v. personaj.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Erou ≠ laș, poltron, fricos
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
eróu (erói), s. m. – Persoană care se distinge prin vitejie, prin curaj. Fr. héros, cu finala ca în ecou. – Der. (din fr.) eroic, adj.; eroină, s. f.; eroism, s. n.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
eróu s. m., art. eróul; pl. erói, art. eróii
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*eróu m. (vgr. ῾éros, lat. héros). Mit. Nume dat de Grecĭ marilor oamenĭ divinizațĭ. Viteaz, acela care se distinge pin [!] curaj, maĭ ales în bătălie. Fig. Principalu personagiŭ într´un romanț [!], într´o poemă ș. a. Persoană de care se vorbește mult: aĭ fost erou zileĭ astăzĭ.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
eróu-martír s.m. Persoană moartă eroic (în cursul Revoluției din decembrie 1989) ◊ „Cinstirea Eroilor-Martiri din decembrie ‘89 trebuie să rămână vie în amintirea noastră.” R.l. 5 VIII 93 p. 14 (din erou + martir)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
oráș-eróu s.n. Oraș ai cărui locuitori s-au comportat vitejește (în timpul războiului) ◊ „Zi de zi, leningrădenii adaugă frumuseților orașului-erou perle ale viitorului.” Sc. 10 I 63 p. 3. ◊ „Președintele R.S.F. Iugoslavia, I.B. Tito, a înmânat, în cadrul unei mari adunări populare, ordinul de oraș-erou localității Divar din Bosnia.” Sc. 6 VI 74 p. 6; v. și 28 VII 63 p. 4 (din oraș + erou, după rus. gorod-gheroi; OSRI)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
poét-eróu s.m. Poet care a căzut ca un erou ◊ „Cititorul va găsi în cartea Elenei Gronov cam tot ce s-ar putea spune despre biografia poetului-erou Mihail Săulescu.” Cont. 8 I 71 p. 3. ◊ „Poetul-erou Const. T. Stoika.” R.lit. 31 I 74 p. 7 (din poet + erou)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink