1) erĭ, V. ĭar.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

2) erĭ, V. ĭerĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ĭar și (vechĭ) ĭáră și (maĭ vechĭ) áră (în Ban. ar), ére și erĭ conj. (sîrb. ĭa, ar și are, ĭar. V. și dar 2). Dar, și, însă: tu lucrezĭ, ĭar el doarme. Iar bine că n´a căzut, dar bine că n´a căzut! Adv. (ĭar, ĭară și ĭarășĭ). Din noŭ: ĭar mă duc, mă duc ĭar. Tot, asemenea: moșneagu avea o fată, și baba ĭar o fată.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ĭerĭ și (vechĭ) erĭ adv. (lat. hĕri; it. ieri, pv. er, fr. hier, cat. ahir, sp. ayer). Ziŭa imediat precedentă celeĭ de azĭ. Dată recentă: averea luĭ datează de ĭerĭ, de alaltă-ĭerĭ. A căuta ziŭa de ĭerĭ, a căuta un lucru perdut [!] pe tot-de-a-una.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink