ERBIVÓR, -Ă, erbivori, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se hrănește numai cu plante. 2. S. n. (la pl.) Ordin de mamifere care se hrănesc numai cu plante; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. herbivore.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de viomih | Semnalează o greșeală | Permalink

ERBIVÓR ~e n. și adjectival 1) la pl. Ordin de mamifere care se hrănesc în special cu ierburi. 2) Animal din acest ordin. /<fr. herbivore
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ERBIVÓR, -Ă adj. Care se nutrește cu ierburi. // s.n.pl. Ordin de mamifere care se hrănesc numai cu plante; (la sg.) animal din acest ordin. [< fr. herbivore, cf. lat. herba – iarbă, vorare – a mânca].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ERBIVÓR, -Ă I. adj., s. n. (mamifer) care se hrănește cu ierburi. II. s. n. pl. ordin de mamifere care se hrănesc numai cu vegetale. (< fr. herbivore/s/)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ERBIVÓR adj. (rar) plantivor. (Animal ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

erbivór adj. m., pl. erbivóri; f. sg. erbivóră, pl. erbivóre
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

erbivór s. n., pl. erbivóre
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*erbivór, -ă adj. (nlat. herbi-vorus, d. lat. herba, ĭarbă, și vorus din carni-vorus). Care se nutrește cu ĭarbă, cu substanțe vegetale, ca vitele.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

---

erbivor, -ă, erbivori, -e s. m., s. f. vegetarian.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink