EPITÉT, epitete, s. n. Determinant expresiv pus pe lângă un substantiv sau pe lângă un verb pentru a scoate în evidență mai nuanțat o trăsătură a obiectului sau a acțiunii și pentru a da mai multă expresivitate artistică creației respective. ♦ Calificativ elogios sau injurios dat cuiva. – Din fr. épithète, lat. epitheton.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

EPITÉT ~e n. 1) Cuvânt lămuritor cu funcție expresivă, care determină un substantiv sau un verb. 2) Calificativ elogios sau injurios dat cuiva. /<fr. épithete, lat. epitheton
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

EPITÉT s.n. (Lit.) Cuvânt așezat lângă un substantiv pentru a-l lămuri, a-l determina cât mai nuanțat. ♦ Calificativ. [Pl. -te (rar) -turi. / < fr. épithète, it. epiteto, cf. gr. epitheton – adăugat].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

EPITÉT s. n. figură de stil constând în alăturarea unui cuvânt de un altul pentru a-l lămuri, a-l determina cât mai nuanțat. ◊ calificativ. (< fr. épithète, lat. epithetum, gr. epitheton)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

EPITÉT, epitete, s. n. Determinant expresiv, de obicei cu funcțiune de adjectiv, pus pe lângă un substantiv. – Fr. épithète (lat. lit. epitheton).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de DoctorV | Semnalează o greșeală | Permalink

EPITÉT s. (LIT.) calificativ.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

epitét s. n., pl. epitéte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*epitét n., pl. e (vgr. epítheton). Cuvînt care califică: acestuĭ rege i s’a dat epitetu de „mare”.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink