EPICURÉIC, -Ă, epicureici, -ce, adj. Care ține de epicurism; epicurian (1). [Pr.: -re-ic] – Din germ. epikureisch.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de viomih | Semnalează o greșeală | Permalink

EPICURÉIC, -Ă adj. Epicurian. [Cf. germ. epikureisch].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

EPICURÉIC, -Ă adj. epicurian. (< germ. epikureisch)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

EPICURÉIC adj. v. epicurian.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

epicuréic adj. m. (sil. -re-ic), pl. epicuréici; f. sg. epicuréică, pl. epicuréice
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

---

EPICUREÍC, -Ă (‹ germ.) adj. Epicurian (1). ◊ Școala e. = școală filozofică deschisă de Epicur, în anul 307 î. Hr., într-o grădină de la periferia Atenei (de unde și numele de „Grădina”), în care se trăia și se filozofa după principiile învățăturii lui. Activitatea ei s-a desfășurat timp de mai multe secole și a avut trei etape principale: în epoca elenistică (sec. 4-3 î. Hr.), în lumea greco-romană (sec. 2-1 î. Hr.) și în perioada Imp. Roman (sec. 1-5 î. Hr.).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink