EÓN, eoni, s. m. Ansamblul forțelor eterne emanate de o ființă, care fac posibilă acțiunea sa asupra lucrurilor, în filozofia neoplatonicienilor și a gnosticilor. [Pr.: e-on] – Din fr. éon.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de viomih | Semnalează o greșeală | Permalink

EÓN s.m. (Fil.) Spirit considerat de gnostici ca emanat dintr-o inteligență divină. [Pron. e-on. / < fr. éon, cf. gr. aion – eternitate].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

EÓN s. m. (la neoplatonicieni și la gnostici) inteligență divină, putere eternă care face posibilă acțiunea acesteia asupra lucrurilor. (< fr. éon, gr. aion, eternitate)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

EÓN s. (FILOZ.) epocă, eră. (~ul dogmatic.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

eón s. m. (sil. e-on), pl. eóni
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

---

eon = Oeonus.
Sursa: Mitologic (1969) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink