ENORÍE, enorii, s. f. Parohie. – Din ngr. enoría.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

ENORÍE ~i f. 1) Teritoriu în care își exercită atribuțiile un preot; parohie. 2) Totalitate a locuitorilor de pe un astfel de teritoriu. /<ngr. enoría
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ENORÍE s. v. parohie.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

enoríe (enoríi), s. f. – Parohie. – Mr. enurie. Ngr. ἐνορία. Sec. XVIII (Gáldi 180). – Der. enoriaș, s. m. (persoană care ține de o parohie); enorit, s. m. (înv., enoriaș), din ngr. ἐνορίτης.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

enoríe s.f., art. enoría, g.-d. art. enoríei; pl. enoríi, art. enoríile
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

enoríe f. (ngr. enoria, parohie, d. vgr. en-órios, din ăuntru [!] hotarelor, d. óros, hotar. V. afurisesc). Parohie, circumscripțiunea unuĭ preut [!]. Locuitoriĭ uneĭ enoriĭ. – Vechĭ și norie (vsl. noriĭa).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink