EMPIRIOCRITICÍSM s. n. Curent filozofic pozitivist de la sfârșitul sec. XIX, care nega existența obiectivă a lumii materiale și considera lucrurile ca fenomene ale conștiinței, ca simple complexe de senzații; machism. [Pr.: -ri-o-] – Din rus. empiriokritițizm.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

EMPIRIOCRITICÍSM n. Concepție filozofică bazată pe critica cunoașterii. [Sil. em-pi-ri-o-cri-ti-cism] /<rus. empiriokritițizm
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

EMPIRIOCRITICÍSM s.n. Curent filozofic pozitivist de la sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX, care rupea experiența de materie și concepea lumea ca fiind un simplu complex de senzații, negând existența obiectivă, independentă de subiect, a realității materiale; machism. [Pron. -ri-o-. / rus. empiriokritițizm, cf. fr. empiriocriticisme].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

EMPIRIOCRITICÍSM s. n. curent filozofic pozitivist care rupea experiența, de materie și concepea lumea ca un simplu complex de senzații, negând existența obiectivă a realității lumii; machism. (< rus. empiriokritițizm)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

EMPIRIOCRITICÍSM s. (FILOZ.) machism.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

empiriocriticísm s. n. (sil. -ri-o-cri-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink