EMONCTÓRIU, emonctorii, s. n. Organ sau deschizătură naturală a corpului prin care se elimină secrețiile sau umorile. – Din fr. émonctoire.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

EMONCTÓRIU s.n. Organ sau deschizătură naturală a corpului prin care se elimină secrețiile sau umorile. [Pron. -riu. / < fr. émonctoire, lat. emonctorium].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

EMONCTÓRIU s. n. organ, deschizătură naturală a corpului prin care se elimină secrețiile sau umorile. (< fr. émonctoire, lat. emonctorium)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

emonctóriu s. n. (sil. -monc-) [-riu pron. -riu], art. emonctóriul; pl. emonctórii, art. emonctóriile (sil. -ri-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink