EMINÉNT, -Ă, eminenți, -te, adj. Care se distinge prin calități (intelectuale) deosebite; excepțional, superior, remarcabil, excelent. – Din fr. éminent, lat. eminens, -ntis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de romac | Semnalează o greșeală | Permalink

EMINÉNT ~tă (~ți, ~te) Care se distinge prin calități (intelectuale) deosebite; excepțional; distins; deosebit. Student ~. /<fr. éminent, lat. eminens, ~ntis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

EMINÉNT, -Ă adj. Excelent, excepțional, cu mari calități. [< fr. éminent, it. eminente, lat. eminens – dominant].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

EMINÉNT, -Ă adj. care se distinge prin calități deosebite; remarcabil, excelent, excepțional. (< fr. éminent, lat. eminens, dominant)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

EMINÉNT adj. ales, deosebit, distins, ilustru, remarcabil. (Un profesor ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Eminent ≠ mediocru
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

eminént adj. m., pl. eminénți; f. sg. eminéntă, pl. eminénte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*eminént, -ă adj. (lat. é-minens, -éntis, d. e-minére, a fi maĭ sus, a domina. V. iminent). Fig. Distins, superior celor-lalțĭ: elev eminent. Adv. Cu distincțiune, pin [!] excelență: România e o țară eminent (fals eminamente) agricolă.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink