EMERGÉNȚĂ, emergențe, s. f. Ieșire a razelor luminoase, corpusculare etc. dintr-un mediu după ce l-au traversat. – Din fr. émergence.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

EMERGÉNȚĂ ~e f. Ieșire a unor raze (luminoase), a unor fluide sau a unei radiații din mediul în care se află. /<fr. émergence
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

EMERGÉNȚĂ s.f. Ieșire a unui corp, a unei substanțe, a unei radiații din mediul unde se găsește. [< fr. émergence].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

EMERGÉNȚĂ s. f. 1. ieșire a unui corp, a unei radiații dintr-un mediu. 2. (biol.) apariție a unui organ nou sau a unor proprietăți noi, de ordin superior. 3. (fig.) formă a schimbării văzută ca o naștere efectivă a ceva cu totul nou. (< fr. émergence)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

emergénță s. f., g.-d. art. emergénței; pl. emergénțe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*emergénță f., pl. e (d. emergent). Starea lucruluĭ emergent. Lucru emergent: corabia s´a lovit de o emergență. Loc de emergență, locu de izvorîre, de țîșnire, de ĭeșire.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink