ELÉN, -Ă, eleni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Greciei antice sau populației ei, privitor la Grecia antică sau la populația ei; elinesc. ♦ (Substantivat, f.; în forma elină) Limba greacă veche. 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația de bază a Greciei antice. [Var.: elín, -ă adj.] – Din ngr. Éllin, lat. Hellenes.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ELÉN ~ă (~i, ~e) Care aparține Greciei antice sau populației ei; din Grecia antică. [Var. elin]/ <ngr. Hellen, lat. Hellenes
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ELÉN, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Grecia antică (Elada). ◊ s. f.; în forma elină) limba greacă veche. (< fr. hellène)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ELÉN adj. v. elenic.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

elén (elénă), adj. – Din Grecia antică. – Var. (înv.) elin. Gr. Ἔλληνος (sec. XVI). – Der. elenic, adj.; helenism, s. n.; elenist, s. m.; eleniza, vb.; elinesc, adj. (înv., elen, grec; păgîn); elinește, adv. (în grecește).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

elén adj. m., s. m., pl. eléni; (persoană) f. sg. elénă, pl. eléne
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ELÉNĂ f. mai ales art. Limba greacă veche. [Var. elină] /<ngr. Hellen, lat. Hellenes
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink