ELEGÍE, elegii, s. f. 1. Specie a poeziei lirice în care sunt exprimate sentimente de melancolie, de tristețe, de jale; p. ext. plângere, jeluire. 2. Compoziție muzicală cu caracter melancolic, trist. – Din fr. élégie, lat. elegia.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
RACAI
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ELEGÍE ~i f. 1) Specie a poeziei lirice pătrunsă de tristețe, de jale, de melancolie. 2) Compoziție muzicală cu caracter meditativ și melancolic. [G.-D. elegiei] /<fr. élégie, lat. elegia
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ELEGÍE s.f. 1. Poezie lirică cu caracter trist sau duios. ♦ (Fig.) Tristețe; jale, jeluire. 2. Compoziție muzicală cu caracter melancolic. [Gen. -iei. / < fr. élégie, it., lat. elegia, gr. elegeia – cântec trist].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ELEGÍE s. f. 1. poezie lirică în care domină sentimentul de melancolie; (p. ext.) plângere, jeluire. 2. piesă vocală sau instrumentală cu caracter melancolic, trist, nostalgic. (< fr. élégie, lat. elegia, gr. elegeia)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
elegíe s. f., art. elegía, g.-d. art. elegíei; pl. elegíi, art. elegíile
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*elegíe f. (vgr. elegeía, lat. elegía și elegéa. V. elogiŭ). Poezie tristă saŭ duĭoasă. V. doĭnă.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
elegie (‹ gr. ἐλεγεία [sc. ᾠδή], „cântec elegiac, elegie”), piesă muzicală (vocală sau instrumentală) cu caracter melancolic, trist. Termenul este împrumutat din domeniul poetic. În muzica grecilor antici, e. era un fel de cântec (acompaniat de aulos*) cu text divers (mai întâi cântec funebru, apoi erotic).
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink