ELEGIÁC, -Ă, elegiaci, -ce, adj. Care are caracterele elegiei; p. ext. melancolic, nostalgic, trist, jalnic. ♦ (Despre poeți) Care scrie elegii sau lucrări cu caracter de elegie. [Pr.: -gi-ac] – Din fr. élégiaque, lat. elegiacus.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ELEGIÁC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de elegie; propriu elegiei. Versuri ~ce. 2) (despre poeți) Care scrie elegii sau lucrări cu caracter de elegie. [Sil. -gi-ac] /<fr. élégiaque, lat. elegiacus
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ELEGIÁC, -Ă adj. 1. Cu caracter de elegie; elegic. ♦ (Despre un poet) Care compune elegii sau opere cu caracter de elegie. 2. Trist, jalnic. [Pron. -gi-ac. / cf. fr. élégiaque, it. elegiaco].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ELEGIÁC, -Ă adj. 1. cu caracter de elegie; elegic. ♦ distih ~ = distih folosit în elegii. ◊ (despre poeți) care compune elegii, opere cu caracter de elegie. 2. trist, jalnic, melancolic, nostalgic. (< fr. élégiaque, lat. elegiacus)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ELEGIÁC adj. melancolic, trist. (Poezie cu caracter ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

elegiác adj. m. (sil. -gi-ac), pl. elegiáci; f. sg. elegiácă, pl. elegiáce
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*elegiác, -ă adj. (vgr. elegiakós, lat. elegiacus). De elegie, trist, duĭos: versurĭ elegiace. Subst. Poet, poetă care face elegiĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink