ELECTÓR, -OÁRE, electori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care are mandat din partea unui grup de oameni să aleagă prin vot pe cineva. ♦ (Înv.) Persoană care reușea să obțină un mare număr de voturi pentru partidul său. 2. S. m. (În Imperiul Romano-German) Principe sau arhiepiscop făcând parte din colegiul care alegea pe împărat. – Din fr. électeur, lat. elector.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ELECTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. 1) Persoană care participă la alegeri; persoană cu drept electiv; alegător. 2) (în Germania feudală) Principe sau prelat care avea dreptul să aleagă pe împărat. 3) (în trecut) Persoana care reușea să adune un anumit număr de voturi pentru partidul său. /<fr. électeur, lat. elector, ~oris
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ELECTÓR, -OÁRE s.m. și f. 1. Persoană care are dreptul de a participa la o alegere. ♦ Fiecare dintre cei șapte principi care aveau dreptul de a-l alege pe împărat în Germania. 2. (Peior.) Persoană care reușea în vechile regimuri să obțină foarte multe voturi prin diferite manevre. [< fr. électeur].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ELECTÓR, -OÁRE I. s. m. f. persoană care are dreptul de a participa la o alegere. II. s. m. (în Imperiul Romano-German) principe sau prelat care avea dreptul de a-l alege pe împărat. (< fr. électeur)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

electór s. m., pl. electóri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*electór, -oáre adj. (lat. elector). Alegător, care alege pe altu pin [!] votu luĭ. Principe saŭ episcop chemat odinioară să concureze la alegerea împăratuluĭ Germaniiĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

electoáre s. f., g.-d. art. electoárei; pl. electoáre
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink