EGOLÁTRU, -Ă, egolatri, -e, adj. Stăpânit de egolatrie. – Cf. lat. ego, după idolatru.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

EGOLÁTRU, -Ă adj. (Rar) Stăpânit de egolatrie; egoist, egotist. [Cf. lat. ego – eu, după idolatru].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

EGOLÁTRU, -Ă adj., s. m. f. (om) stăpânit de egolatrie. (< ego- + -latru)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

EGOLÁTRU adj., s. v. egotist.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

egolátru adj. m. (sil. -tru), pl. egolátri (sil. -la-tri); f. sg. egolátră, pl. egolátre
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink