EFRÁCȚIE, efracții, s. f. Spargere a zidurilor, forțare a încuietorilor sau a oricărui dispozitiv de închidere, ca mijloc pentru săvârșirea unei infracțiuni. [Var.: efracțiúne s. f.] – Din fr. effraction.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

EFRÁCȚIE f. Forțare a unei încuietori pentru a săvârși o infracțiune. [G.-D. efracției; Sil. e-frac-ți-e] /<fr. effraction
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

EFRÁCȚIE s.f. Spargere făcută cu intenția de a fura. [Gen. -iei, var. efracțiune s.f. / cf. fr. effraction, lat. effractio].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

EFRÁCȚIE s. f. spargere cu intenția de a fura. (< fr. effraction, lat. effractio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

efrácție s. f. → fracție
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

efracțiúne f. (după fracțiune, d. lat. ef-fringere, fractum, a frînge, a sparge; fr. effraction). Jur. Spargere făcută cu intențiunea de a fura: furtu cu efracțiune e calificat ca crimă. – Și -ácție.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink