ECUÁȚIE, ecuații, s. f. Relație matematică între mai multe mărimi cunoscute și necunoscute, valabilă numai pentru anumite valori ale mărimilor necunoscute. ◊ Ecuație chimică = scriere prescurtată a reacțiilor chimice cu ajutorul formulelor și simbolurilor chimice. ♦ Fig. Problemă, chestiune greu de rezolvat. ♦ Ecuația timpului = diferența dintre timpul solar mediu și timpul solar adevărat, care apare datorită faptului că mișcarea soarelui pe bolta cerească nu este uniformă. [Pr.: -cu-a-] – Din fr. équation, lat. aequatio, -onis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

ECUÁȚIE ~i f. Relație matematică exprimată prin egalitatea între două expresii algebrice cu mărimi cunoscute și necunoscute, egalitatea fiind valabilă numai pentru anumite valori ale necunoscutelor. [ G.-D. ecuației; Sil. e-cu-a-ți-e] /<fr. équation, lat. aequatio, ~onis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ECUÁȚIE s.f. Expresie matematică care arată o egalitate în care intră elemente cunoscute și necunoscute și care se verifică numai pentru anumite valori ale mărimilor necunoscute. ◊ Ecuație chimică = reprezentare a unei reacții chimice folosind simbolurile elementelor pentru a reprezenta atomii și moleculele care iau parte efectiv la reacție. ♦ (Fig.) Problemă grea, dificilă. [Pron. -cu-a-ți-e, scris și equație, gen. -iei, var. ecuațiune s.f. / cf. fr. équation, lat. aequatio].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ECUÁȚIE s. f. 1. relație matematică exprimată sub forma egalității, în care intră elemente cunoscute și necunoscute și care se verifică numai pentru anumite valori ale necunoscutelor. 2. (fig.) problemă dificilă. ♦ ~ chimică = reprezentare a unei reacții chimice cu simbolurile elementelor pentru a desemna atomii și moleculele care iau parte efectiv la aceasta. 3. (astr.) ~ a timpului = diferența dintre timpul solar mijlociu și cel adevărat. (< fr. équation, lat. aequatio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ecuáție s. f. (sil. -cu-a-ți-e), art. ecuáția (sil.-ți-a), g.-d. art. ecuáției; pl. ecuáții, art. ecuáțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*ecŭațiúne f. (lat. aequátio, -ónis, d. aequare, a egala). În algebră, formulă de egalitate între mărimĭ care depind unele de altele: a rezolva o ecŭațiune de gradu întîĭ, al doilea. Ecŭațiune cu o necunoscută, cu doŭă, cu treĭ, aceĭa în care toate mărimile-s neștiute, afară de una, doŭă, treĭ. Rădăcina uneĭ ecŭațiunĭ, cantitate numerică saŭ algebrică care, pusă în locu necunoscuteĭ într´o ecŭațiune, satisface ecŭațiunea, adică face primu membru identic cu al doilea: rezolvarea uneĭ ecŭațiunĭ are de obĭect căutarea rădăcinilor. Ecŭațiunea timpuluĭ, timp variabil pe care trebuĭe să-l adaugĭ în fie-care zi la epoca ameziĭ [!] mijlociĭ saŭ să-l scoțĭ ca să aĭ ameaza adevărată. – Și ecŭație. Fals ecv-.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink