EȘANTIONÁT, -Ă, eșantionați, -te, adj. Care a fost ales ca eșantion. [Pr.: -ti-o-] – V. eșantiona.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

EȘANTIONÁ, eșantionez, vb. I. Tranz. 1. (Rad.) A lua mostre la intervale prestabilite dintr-un semnal, în vederea unor procesări ulterioare. 2. A alege persoanele reprezentative (statistic) care urmează a fi anchetate într-o investigație (sociologică). [Pr.: -ti-o-] – Din fr. échantillonner.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

A EȘANTIONÁ ~éz tranz. (măsuri, greutăți) A confrunta cu eșantionul. /<fr. échantilloner
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

EȘANTIONÁ vb. I. tr. 1. A verifica, a confrunta (măsurile, greutățile) cu etalonul. ♦ A tăia un eșantion. 2. A alege persoanele care vor fi interogate în cursul unei anchete prin sondaj, urmărind să se obțină un rezultat reprezentativ, ca și când ar fi interogată întreaga colectivitate. [Pron. -ti-o-. / < fr. échantillonner].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

EȘANTIONÁ vb. tr. 1. a confrunta eșantionul cu etalonul. 2. a alege persoanele reprezentative statistic care urmează a fi supuse unei anchete prin sondaj. 3. a lua eșantioane (1) la intervale prestabilite. (< fr. échantillonner)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

eșantioná vb., ind. prez. 1 sg. eșantionéz, 3 sg. și pl. eșantioneáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink