DÚPLICĂ s.f. (Jur.) Răspuns la o replică. [Cf. fr. duplique, germ. Duplik, it. duplica].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DUPLÍCĂ s. f. (jur.) răspuns la o replică. (< fr. duplique)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

duplícă s. f. (sil. -pli-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DUPLICÁ, duplic, vb. I. Tranz. (Rar) A face un duplicat. [Prez. ind. și: duplichez] – Din fr. dupliquer.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

A DUPLICÁ dúplic tranz. rar 1) (acte oficiale) A copia pentru a realiza un duplicat. 2) A mări de două ori; a deveni dublu; a dubla. /<fr. dupliquer, lat. duplicare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DUPLICÁ vb. I. tr. (Rar) A face un duplicat, a dubla. [P.i. dúplic și -chez. / < fr. dupliquer, it., lat. duplicare].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DUPLICÁ vb. tr. a face un duplicat, a reproduce un document, a dubla. (< fr. dupliquer, lat. duplicare)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DUPLICÁ vb. v. dubla, îndoi.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

duplicá vb. (sil. -pli-), ind. prez.1 sg. dúplic, 3 sg. și pl. dúplică
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

* dúplic, a -á v. tr. (lat. dúplico, -áre). Îndoiesc, fac duplu.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink