duplecá (-c, -át), vb. – 1. A încovoia, a îndoi. – 2. (Banat) A răsfrînge, a sufleca. – 3. A supune. – 4. A ceda, a se supune, a admite. – Var. îndupleca. Mr. nduplic, nduplicari. Lat. duplicāre (Pușcariu 834; Candrea-Dens., 523; REW 2801; din lat. *induplicāre, după Densusianu, GS, V, 19), cf. ticin. dubigá, sp. doblegar. Var. este mult mai curentă decît forma primitivă, înv. – Der. neînduplecat, adj. (intransigent, tenace); înduplecător, adj. (care încovoiază); înduplecătură, s. f. (încovoiere).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

dúplec, a -á v. tr. (lat. dúplico, -áre, a îndoi; duplicato póplite, cu genunchiŭ îndoit, d. dlplus, duplu. V. duplic, înduplec). Vechĭ. Azĭ Vidin. Îndoĭ, înduplec, încovoĭ, abat. V. intr. Mă înduplec: muntenașu dupleca (Șez. 32, 101).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink