DUMNEZÉU, (rar) dumnezei, s. m. 1. Ființă supranaturală, considerată în credințele religioase drept creatoare a lumii și cea care determină destinul oamenilor. ◊ Loc. adj. Bătut de Dumnezeu = năpăstuit, nenorocit. ◊ Expr. Încotro (sau unde, cum) te-a îndrepta Dumnezeu = la voia întâmplării, oriunde. (Va fi) cum va da (sau va vrea) Dumnezeu = (va fi) cum s-o întâmpla, la întâmplare, potrivit destinului. Cum dă Dumnezeu = cum se întâmplă; p. ext. prost, rău. A porni (sau a merge etc.) cu Dumnezeu = a porni (sau a merge etc.) în pace, cu bine, sănătos. Cu Dumnezeu înainte! = noroc! succes! (la drum, într-o acțiune întreprinsă etc.) A nu avea (sau a fi fără) nici un Dumnezeu = a nu crede în nimic; a nu avea (sau a fi fără) nici un sens, nici o valoare, nici un gust. A lăsa (pe cineva) în plata (sau în știrea) lui Dumnezeu = a lăsa (pe cineva) în pace sau la voia întâmplării. A (se) ruga (ca) de toți Dumnezeii = a se ruga cu insistență; a implora. Parcă (sau i se pare că) a apucat (sau a prins) pe Dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care are un mare și neașteptat noroc. (Punând accentul în frază) Dumnezeu știe! = nu se știe! Dumnezeule! exclamație de spaimă, durere, deznădejde, entuziasm, mirare. Pentru (numele lui) Dumnezeu! exclamație de implorare, deznădejde sau dezaprobare. Ce Dumnezeu! exclamație de necaz, de nemulțumire. Să dea Dumnezeu! = (formulă de urare) să se împlinească ceea ce doresc (sau dorești etc.)! 2. Divinitate, zeu. – Lat. dom(i)ne deus.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DUMNEZÉU ~i m. sing. (în concepțiile religioase) Forță supranaturală, creatoare și cârmuitoare a lumii; demiurg; divinitate; ◊ Pentru (numele lui) ~! exclamație ce exprimă o rugăminte stăruitoare sau o dezaprobare categorică. Cum dă ~ la întâmplare. Bătut de ~ năpăstuit de soartă. /<lat. dom[i]nedeus
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DUMNEZÉU s. (BIS.) 1. atotputernicul (art.), creatorul (art.), divinitate, domnul (art.), dumnezeire, părinte, providență, puternicul (art.), stăpânul (art.), tatăl (art.), ziditorul (art.), (în limbajul bisericesc) preabunul (art.), preaînaltul (art.), preaputernicul (art.), (înv. și pop.) pronie, (pop.) sfântul (art.), sântul (art.), (înv.) atotțiitorul (art.), tvoreț, zeu. 2. v. zeu.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Dumnezéu (dumnezéi), s. m. – Ființă supremă, creator și cîrmuitor al lumii. – Mr. dhumnidză(u) megl. dumnizesc. Lat. dǒmĭnĕ dĕus (Pușcariu 558; REW 2734), cf. it. domeneddio, v. prov. domerdieus, v. fr. damnedieu. Cf. zău. – Der. dumnezeiesc, adj. (divin; milostiv); dumnezeiește, adv. (minunat, divin); dumnezei (var. îndumnezei), vb. (a diviniza; a adora ca pe Dumnezeu); dumnezeire, s. f. (divinitate; divinizare; înv., religiozitate); nedumnezeire, s. f. (înv., impietate); dumnezeiță (var. dumnezeoaie, dumnezeoaică), s. f. (înv., zeiță).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Dumnezéu s. pr. m., g.-d. art. lui Dumnezéu (în expr. și Dumnezéului)
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Dumnezéu (zeu) s. m., art. dumnezéul; pl. dumnezéi, art. dumnezéii
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
dumnezéŭ m. (lat. dómine déus, domnule zeŭ, doamne zeule; it. domeneddio. Gen al luĭ Dumnezeŭ, cînd e vorba de cel creștinesc și al dumnezeuluĭ, cînd e vorba de un zeŭ oare-care. Când urmează un pronume posesiv, nu se face diferență: al dumnezeuluĭ nostru. Totușĭ se zice și al lu Dumnezeu nostru; voc. Doamne și maĭ rar Dumnezeule). Ființă supremă, creatoru și conservatoru lumiĭ. Zeŭ. Fig. Persoană saŭ lucru adorat: dumnezeu multora e banu. Cum dă Dumnezeŭ, V. cum. A apuca pe Dumnezeŭ de picĭor, a da peste un mare noroc. – Cultu adevăratuluĭ Dumnezeŭ era neștiut de ceĭ vechĭ. Egipteniĭ aŭ avut ideĭa unuĭ zeŭ unic, și de la eĭ aŭ luat Jidaniĭ. Cîțĭ-va filosofi, între alțĭ Socrate și Platone, aŭ avut această ideĭe, pe care apoĭ a epurat-o creștinizmu.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CARUL-LUI-DUMNEZÉU s. v. vizitiul.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
IARBA-LUI-DUMNEZÉU s. v. lemnul-domnului.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
găína-lui-Dumnezéu (insectă) s. f.
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
săgeáta-lui-Dumnezéu s. f.
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Scáunul-lui-Dumnezéu (astron.) s. pr. n.
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Dumnezeu s. în constr. până la Dumnezeu Extraordinar ◊ „O manipulare până la Dumnezeu” D. 46/93 p. 12. ◊ „E scena când Falstaf îi șoptește pudic nu până la Dumnezeu, ci luat parcă de la dreapta Lui: «Sunt bătrân, sunt bătrân» [...]” D. 156/96 p. 12
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DUMNEZEU (lat. dom(i)ne deus) s. m. (cu regim de nume propriu) 1. (În religiile monoteiste) Ființă supremă personală, cauză transcendentă primordială, principiu fundamental al existenței și ordinii universale, creator, proniator și judecător al lumii. Monoteismul iudaic și cel islamic îl separă pe D. de lume (deism), pe când cel creștin îmbină prezența și activitatea lui D. în lume prin energiile sale divine necreate (imanența), cu realitatea Sa infinită și veșnică de dincolo de lumea timpului și spațiului (transcendența). Creștinismul mai afirmă că D., unu în ființă, este întreit în persoane (ipostasuri): Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. 2. Divinitate, zeu. ◊ Expr. A nu avea (sau a fi fără) nici un Dumnezeu = a nu avea (sau a fi fără) niciun sens, valoare, gust.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Dumnezeu s. m. 1. Numele impropriu dat ființei supreme, spirituală, personală și eternă, care are plenitudinea perfecțiunilor și nu este condiționat de nimeni și nimic din afara Lui. El este „Tatăl atotțiitorul, făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute”, care ființează în trei persoane (ipostase): Tatăl, Fiul și Sfântul Duh (Sfânta Treime). El nu poate fi definit și nici cunoscut în ființa și dumnezeirea Sa decât numai prin lucrările și manifestările Lui în lume (Ioan 1, 18), pe care o guvernează și îi poartă de grijă. ◊ Expr. Cum dă Dumnezeu = cum se întâmplă; p. ext. prost, rău. Cu Dumnezeu înainte! = noroc! succes! A nu avea niciun Dumnezeu = a nu crede în nimic. A (se) ruga (ca) de toți dumnezeii = a implora. Parcă a apucat pe Dumnezeu de (un) picior = se spune despre cineva peste care a dat un mare noroc. Dumnezeu știe! = nu se știe! Dumnezeule! = exclamație de spaimă, de durere, de mirare. Pentru (numele lui) Dumnezeu! = exclamație de implorare, deznădejde sau dezaprobare. Ce Dumnezeu! = exclamație de necaz, de nemulțumire. Să dea Dumnezeu! = (formulă de urare) să se împlinească ceea ce doresc (dorești etc)! 2. Divinitate, zeu. – Din lat. dom(i)ne deus.
Sursa: D.Religios
(1994)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a da cu barda-n Dumnezeu expr. (pop.) a acționa fără scrupule.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a-i pune Dumnezeu (cuiva) mâna în cap expr. a fi norocos, a da de noroc.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a-l strânge Dumnezeu de pe pământ expr. (pop.) a muri.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a nu avea nici un Dumnezeu expr. a fi lipsit de sens, a nu avea noimă
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a prinde pe Dumnezeu de un picior expr. a avea parte de un noroc mare și neașteptat.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Doamne fereastră și o bucat’ de ușă albastră expr. (adol., glum.) Doamne ferește!
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
pâinea lui Dumnezeu expr. (d. oameni) bun la suflet, inimos, generos, altruist
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink