DUH, duhuri, s. n. 1. (În superstiții) Ființă supranaturală, imaterială; arătare, strigoi, stafie. ◊ Sfântul Duh = una dintre cele trei ipostaze sub care este înfățișată trinitatea divină în creștinism. ♦ Spirit rău, drac, diavol. 2. Suflet, spirit (al unei ființe). ♦ (Înv.) Respirație, suflare, răsuflare. ◊ Loc. adv. Într-un duh = foarte repede. ◊ Expr. A-și da duhul = a muri. ♦ (Înv.) Duhoare. 3. Capacitate intelectuală, minte, inteligență; umor, spirit. ◊ Loc. adj. De duh = spiritual, inteligent. Cu (sau plin de) duh = cu spirit, inteligent, subtil, spiritual. ◊ Expr. Sărac cu duhul = prost, naiv, simplu. ♦ Fig. Idee, aspirație. 4. (Înv.) Caracter, fire, natură, temperament. ◊ Loc. adv. Cu duhul blândeții = blând, binevoitor. ♦ Notă caracteristică, specific. ♦ Sens adevărat al unui text, esență; intenție. – Din sl.duhŭ.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
viomih
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DUH ~uri n. 1) (în superstiții) Ființă imaginară, creată de fantezie, care provoacă spaimă; fantomă; spirit; vedenie; nălucă; arătare; stafie. 2) Latura psihică a omului; suflet. 3) Facultate mintală; minte. ◊ Sărac cu ~ul naiv. Vorbă de ~ vorbă spirituală. 4) înv. Proces fiziologic prin care organismul folosește oxigenul și elimină bioxidul de carbon pentru întreținerea vieții; răsuflare; respirație. ◊ A-și da ~ul a muri. Într-un ~ într-un suflet; într-o fugă. 5) înv. Fel de a fi al omului; caracter; fire; natură. /<sl. duhu
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DUH s. 1. v. fantomă. 2. (BIS.) spirit. (Sfântul ~.) 3. v. spirit. 4. v. haz.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DUH s. v. apucătură, calcul, caracter, comportament, comportare, conduită, deprindere, deșteptăciune, duhoare, fire, gând, idee, infecție, intelect, inteligență, intenție, împuțiciune, judecată, maniere, miasmă, minte, moravuri, natură, năravuri, obiceiuri, plan, pricepere, proiect, purtare, putoare, rațiune, răsuflare, respirație, socoteală, spirit, suflare, temperament.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
duh (dúhuri), s. n. – 1. Respirație, suflare. – 2. Suflet, spirit. – 3. Spirit, suflet fără trup. – 4. Spirit, inteligență, agerime. – 5. Intenție. – 6. (Mold.) Reputație, faimă. – Mr. duh. Sl. duchŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Miklosich, Lexicon, 182; Cihac, II, 104), cf. bg. duh „spirit”, slov. duh „miros”. Ultimul sens este rezultatul unei confuzii cu buh. Este dublet de la duși, s. m. pl. (dispoziție). – Der. duhăi (var. duhli, duhlui, duhni), vb. (a mirosi urît, a puți), prin intermediul suf. expresive, cf. sl. dychati, duchati, dŭchnąti „a respira”, rus. tuchnutĭ „a putrezi”; duhl(u)it, adj. (Mold., puturos); duhliu, adj. (spiritual, pătrunzător); duhoare, s. f. (putoare, miros urît), der. cu suf. -oare (după Conev 98, din sl. dŭchorĭ; după Pușcariu, Dacor., VII, 469, și Candrea, rezultat din încrucișarea cu putoare; dar semantismul este normal, fără a avea în vedere această posibilitate), cf. dihor; duhorî, vb. (a puți); duhoniță, s. f. (sac pentru seu), cf. dohotniță; duhnet, s. n. (putoare); tihoare (var. tigoare), s. f. (lighioană, vietate), formație paralelă cu duhoare și dihor, ca rus. tuchnutĭ „a putrezi”, rut. tuchnuti „a mirosi urît”, față de slov. duhneti; tihoarcă (var. tohoarcă), s. f. (cojoc de piele de miel, folosit de ciobanii din Mold. și Trans.), pare cuvînt identic cu cel alterior. – Cf. dohot, duhovnic, dușcă.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
duh s. n., pl. dúhuri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
duh n., pl. urĭ (vsl. bg. rus. duhŭ. V. nă-, pro- și ză-duf, văzduh, dihanie, duhnesc, dușcă, înăduș). Spirit, inspirațiune: duhu sfînt. Spirit, diavol: un duh necurat. Spirit, vorbă de spirit: om cu (saŭ de) duh. (Iron.) A-țĭ da duhu, a muri. Cu duhu blîndețiĭ, cu blîndeță (în vorbă, în procedură). – În vest și duf, puterea vinuluĭ la beție (Iov. 142).
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Sfântul Duh adj. + s. n.
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
duhuri (echiv. gr. πνεῦματα [pneνmata], „sufluri”) (Biz.) v. notație (IV).
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a-și da duhul expr. 1. (pop.) a muri. 2. (er.) a ejacula.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a țâșni duhul (din cineva) expr. (er.) a ejacula.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
sărac cu duhul expr. (d. oameni) lipsit de inteligență / de spirit, prost.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink