DUBLÁ, dublez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni de două ori mai mare; a (se) îndoi. 2. Tranz. A reuni două materiale, punându-le unul peste altul. ♦ A căptuși, a acoperi cu un alt material. 3. Tranz. A face o lucrare similară cu alta existentă sau care servește aceluiași scop ca și prima. 4. Tranz. (În teatru, la operă etc.) A înlocui pe titularul unui rol; a juca, a interpreta un rol, alternativ cu titularul lui. ♦ (În film) A înlocui pe titularul rolului în scenele primejdioase, care cer calități fizice deosebite; a realiza dublajul unui actor. ♦ (Sport) A se plasa înapoia coechipierilor din apărare, pentru a putea preveni contraatacurile jucătorilor din echipa adversă. 5. Tranz. (Despre nave) A înconjura, a ocoli un cap. – Din fr. doubler.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A DUBLÁ ~éz tranz. 1) A face să se dubleze; a îndoi. 2) (materiale) A pune în dublu; a uni două câte două. 3) (opere, lucrări, obiecte) A face un exemplar similar cu altul, având scopuri identice. 4) (titularul unui rol de teatru) A înlocui din diferite motive în interpretarea unui rol. 5) (roluri de teatru) A interpreta alternativ cu titularul. 6) (filme) A transpune în altă limbă prin dublaj. 7) (haine) A prevedea cu o căptușeală; a căptuși. /<fr. doubler
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SE DUBLÁ se ~eáză intranz. A se mări de două ori; a deveni dublu. /<fr. doubler
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DUBLÁ vb. I. tr., refl. A face sau a fi de două ori mai mare; a (se) îndoi. ♦ tr. A înlocui un actor într-un anumit rol pe care îl deține într-o distribuție, a fi dublura unui actor. ♦ (Cinem.) A executa un dublaj. ♦ (Sport) A depăși cu un tur un concurent. ♦ tr. A căptuși (o haină etc.). [< fr. doubler].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DUBLÁ vb. I. tr., refl. a (se) face de două ori mai mare; a (se) îndoi. II. tr. 1. a face o lucrare similară cu alta existentă, sau care servește aceluiași scop ca și prima. ◊ a căptuși (o haină, bordajul sau puntea unei nave etc.). 2. a înlocui un actor într-un anumit rol pe care îl deține într-o distribuție, a fi dublura unui actor; (fig.) a secunda, a însoți. ◊ a executa un dublaj (1). 3. (sport) a depăși cu un tur un concurent. 4. (mar.) a ocoli cu nava un obstacol sau un reper de navigație. ◊ a întări o velă în vederea luptei sau în caz de vreme rea. (< fr. doubler)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DUBLÁ vb. 1. v. îndoi. 2. a căptuși. (A ~ o haină.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
dublá vb. sil. -bla), ind. prez. 1 sg. dubléz, 3 sg. și pl. dubleáză
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DÚBLĂ, duble, s. f. (Pop.) 1. Măsură de capacitate pentru cereale egală cu un dublu-decalitru; baniță. 2. Pâine de două ori mai mare decât cea obișnuită. [Var.: dúblu s. n.] – Refăcut din dublu[-decalitru].
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DÚBLU1 s. n. v. dublă.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DÚBLU2, -Ă, dubli, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este de două ori mai mare sau cuprinde de două ori mai mult în raport cu o cantitate dată; îndoit. ◊ Cuvânt (sau vorbă, afirmație etc.) cu dublu sens (sau înțeles) = cuvânt (sau afirmație etc.) cu două înțelesuri, echivocă. ◊ Compuse: dublu-decalitru, s. m. = unitate de măsură de capacitate pentru cereale, egală cu 20 de litri; vas având această capacitate; dublu-decimetru s. m. = riglă cu lungimea de 20 de centimetri; dublu-ster s. m. = unitate de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu doi metri cubi. 2. Alcătuit din două elemente sau părți egale, identice ori asemănătoare; care are loc între două elemente; care se face în două locuri. ◊ Expr. (Substantivat) A da o dublă = (la unele jocuri cu zaruri) a cădea același număr de puncte la ambele zaruri. (Adverbial) A vedea dublu = a) a vedea două imagini ale aceluiași obiect; a vedea tulbure; b) a fi amețit de băutură. ♦ (Substantivat, m.) Dublu băieți (sau fete, mixt) (și eliptic) = partidă de tenis sau de tenis de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte. 3. (În sintagma) Minge dublă (și substantivat, f.) = mișcare nereglementară constând (la volei și la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau (la tenis și la tenis de masă) în lăsarea mingii să atingă de două ori la rând aceeași parte a terenului sau a mesei de joc. – Din fr. double.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DÚBLU ~ă (~i, ~e) 1) Care se repetă de două ori. 2) Care este de două ori mai mare; îndoit. 3) Care este alcătuit din două elemente identice sau asemănătoare. /<fr. double
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DÚBLĂ s.f. 1. Variantă a fiecărui cadru dintr-un film care, pentru a se obține efectul artistic urmărit de regizor, se turnează de mai multe ori. 2. Minge dublă. V. dublu (3) [în DN]. ♦ (Echit.) Săritură dublă. ♦ (La scrimă) dublă lovitură. [< fr. double].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DÚBLU, -Ă adj. 1. Care este de două ori mai mare; îndoit. 2. Format din două obiecte identice sau de aceeași natură. ♦ (s.m.) Dublu băieți (sau fete) = partidă de tenis sau de tenis de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte a plasei. 3. Minge dublă = mișcare nereglementară la volei, handbal, tenis sau tenis de masă, constând în atingerea mingii de către jucător de două ori în momentul primirii sau în lăsarea acesteia să atingă de două ori la rând terenul sau masa de joc. [< fr. double].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DÚBLĂ s. f. 1. variantă a fiecărui cadru dintr-un film, care se turnează de mai multe ori, pentru a se obține efectul artistic urmărit de regizor. 2. minge dublă. ◊ (echit.) săritură dublă. ◊ (scrimă) dublă lovitură. 3. (la unele jocuri cu zaruri) căderea aceluiași număr de puncte la ambele zaruri. (< fr. double)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DUBLU1- pref. „dublu”. (< fr. double-, cf. lat. duplus)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DÚBLU2, -Ă I. adj. 1. care este de două ori mai mare; îndoit. 2. din două obiecte identice sau de aceeași natură. ◊ (s. m.) ~ băieți (sau fete) = partidă de tenis sau de tenis de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte a plasei. 3. minge ~ă = mișcare neregulamentară la volei, handbal, tenis, constând în atingerea mingii de către jucător de două ori în momentul primirii sau în lăsarea acesteia să atingă de două ori la rând terenul sau masa de joc. II. s. n. motiv din literatura universală care utilizează două personaje identice sau foarte asemănătoare, spre a sugera complexitatea realității. (< fr. double)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DÚBLĂ s. v. baniță, dublu-decalitru.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DÚBLU adj. îndoit. (A plătit un preț ~.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
HEMIPLEGIE DÚBLĂ s. v. diplegie.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
dúblu (dúblă), adj. – Care este de două ori mai mare, îndoit. – Var. (înv.) duplu. Fr. double. – Der. dublă, s. f. (măsură pentru cereale, egală cu 20 l), abreviere de la dublu decalitru; dubla, vb. (a face să devină de două ori mai mare, a îndoi); dubleu (var. dublé), s. n. (metal placat cu aur; lovitură dublă, la jocul de biliard, în casă etc.), din fr. doublé; dublet, s. n. (al doilea exemplar al unui obiect); duplica, vb. (a face un duplicat), din lat. duplicare (sec. XIX); duplicat, s. n., din germ. Duplikat; duplicitate, s. f., din fr. duplicité. Var. duplu se explică prin încrucișarea cu ngr. δυπλοῦς › mr. duplu.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
dúblă s. f. (sil. -blă), g.-d. art. dúblei; pl. dúble
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
dúblu adj. m. (sil. -blu), pl. dubli; f. sg. dúblă, pl. dúble
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
1) *dúblă f., pl. e (it. dobla, jumătate de dublon). Pop. Piesă de 5 francĭ.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
2) *dúblă f., pl. e (fr. double, subînț. décalitre). Munt. Pop. Decalitru duplu, baniță: sporu ce-ĭ ĭeșeade la raz cînd îșĭ umplea dubla cu dichis (CL. 1910, 3, 77).
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
3) *dúblă f., pl. e (fr. double béccassine, becață duplă, maĭ mare). Becața cea maĭ mare. – Și duplă.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*dubléz v. tr. (fr. doubler, d. double, duplu). Îndoĭesc, fac duplu, duplic. Căptușesc.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
* dúblu V. duplu.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
* dúplu, -ă adj. (lat. duplus, it. dóppia, fr. double). Îndoit, de doŭă orĭ maĭ mult: plată, gardă duplă. Bere duplă, superioară în calitate. Ascuns, prefăcut, ipocrit: suflet duplu (Rar). Contabilitate duplă. V. contabilitate. Cu duplu sens, cu doŭă înțelesurĭ, cum e vă daŭ (adică voŭă saŭ pe voĭ). În duplu exemplar, doŭă lucrurĭ în loc de unu. – Ob. dublu (după fr.).
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
dúblu-órb sint.s. (med.) Procedură de verificare a eficacității unei terapii sau a unui medicament în cadrul căreia cel puțin unuia dintre pacienți i se administrează un placebo ◊ „Astfel, în urma a cinci serii de verificări, efectuate prin metoda «dublului-orb», toate probele de sânge recoltate de la pacienții neoplazici au dat rezultate concordant pozitive, neexistând nici un rezultat fals negativ.” R.l. 10 IV 78 p. 5. ◊ „Se organizează o nouă cercetare prin metoda «dublului-orb».” Fl. 2 VIII 79 p. 8 (calc după engl. americ. double-blind [test, procedure], fr. double aveugle; PR 1965, BD 1968, DTN 1978)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
dúblu(rádio)casetofón s.n. Casetofon cu două dispozitive de citit casete, în vederea înregistrării de pe o casetă pe alta ◊ „[Vând] dubluradiocasetofon [...] Vând combină (pick-up, radio, dublucasetofon) [...]” R.l. 29 X 91 p. 7 (din dublu + (radio)casetofon)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
contrapunct dublu v. contrapunct răsturnabil.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
dublă, dublu 1. Coardă d., procedeu al tehnicii de execuție la instr. cu coarde și arcuș, permițând emiterea simultană a două sunete (acordurile* se execută pe coarde d., arpegiind* două câte două coarde). 2. Orchestră* d., cor* d., reunire – prin alternare sau prin contopire – a două grupuri de instrumentiști, respectiv cântăreți, fiecare din grupuri formând o orch. completă sau un cor complet de voci egale sau mixte. V. antifonie; stereofonie (2). 3. D. concert, concert (2) instr. dublu cu două partide* solistice (destinate unor instr. de același fel – de ex. Concertul pentru două vl. și orch. în re minor BWV 1043 (1717) de J.S. Bach; unor instr. din aceeași familie – ex. Concertul pentru vl., vcl. și orch. în la minor op. 102 de Brahms; sau unor instrumente de natură diferită – ex. Concertul pentru pian, trp. și orch. de Șostakovici). 4. D. bară, v. bară (II, 4). 5. D. bemol, v. bemol. 6. D. diez, v. diez.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink