DUÁL, duale, s. n. Număr gramatical care indică în unele limbi două obiecte ori ființe alcătuind de obicei o pereche. [Pr.: du-al] – Din fr. duel, lat. dualis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

DUÁL n. Număr gramatical folosit în unele limbi când e vorba numai de două ființe sau lucruri. [Sil. du-al] /<fr. duel, lat. dualis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DUÁL s.n. Număr gramatical care arată că este vorba de două exemplare din aceeași speță sau de o pereche de obiecte. [Pron. du-al, pl. -luri, -le. / < lat. dualis, cf. it. duale].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DUÁL, -Ă I. adj. care prezintă dualitate; dublu. ◊ (despre două noțiuni matematice) de aceeași natură, obținute una din cealaltă prin același procedeu. II. s. n. număr gramatical caracteristic unor limbi, deosebit de singular și plural, prin care se arată că este vorba de două exemplare din aceeași specie sau de o pereche de obiecte. (< fr. dual, lat. dualis)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

duál s. n., pl. duále
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

* duál, -ă adj. (lat. dualis). De doĭ: număr dual. S.n., pl. e. Gram. Număr care în unele limbĭ, maĭ ales în cea grecească, arată doŭă persoane saŭ lucrurĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink