DRĂGÚȚĂ s. v. amantă, concubină, iubită, prietenă.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DRĂGÚȚ, -Ă, drăguți, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Drăgălaș, frumușel, grațios (ca înfățișare sau comportare); iubit, drag. ◊ Expr. A fi sau a se arăta, (adverbial) a se purta drăguț (cu sau față de cineva) = a fi amabil, binevoitor (cu cineva). ♦ (Substantivat, fam.). Termen alintător cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. S. m. și f. (Pop.) Iubit(ă), ibovnic(ă), amant(ă). – Drag + suf. -uț.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DRĂGÚȚ adj. 1. drăgălaș, frumușel, (Transilv. și Bucov.) cinaș, (fig.) dulce. (Un copil ~.) 2. v. plăcut. 3. v. agreabil. 4. v. curtenitor.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DRĂGÚȚ s. v. amant, concubin, iubit, prieten.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

drăgúț adj. m., s. m., pl. drăgúți; f. sg. drăgúță, pl. drăgúțe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

drăgúț, -ă adj. Drăgălaș, simpatic, ĭubit: față drăguță. Subst. Amant, amantă. Adv. Plăcut, frumos: a scrie drăguț.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink