DOXOLOGÍE, doxologii, s. f. Cântare liturgică închinată sfintei Treimi. – Din ngr. doxologhía.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DOXOLOGÍE s.f. Moment în liturghia creștină în care se face glorificarea lui Cristos. [Gen. -iei. / < fr. doxologie, cf. gr. doxa – glorie, logos – vorbire].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DOXOLOGÍE s. f. 1. moment în liturghia creștină în care se face glorificarea lui Cristos. 2. studiu sistematic al rolului pe care îl are aprecierea în învățământul școlar. (< fr. doxologie)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DOXOLOGÍE s. (BIS.) (înv.) slavoslovie. (~ este o cântare liturgică.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
doxologíe s. f., art. doxología, g.-d. art. doxologíei; pl. doxologíi, art. doxologíile
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
doxologíe f. (ngr. doxologia, glorificare). Formulă de laudă în onoarea Sfinteĭ Treimĭ. V. slavoslovenie.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
doxologie (‹ δοξολογία, de la δόξα [doxa], „slavă”), denumire a imnului (1) lui Antinogen (m. 196) Δόξα ἐν ὑψίστοις Θεῷ („Slavă întru cei de Sus, lui Dumnezeu”), ce se cântă sau se citește la sfârșitul utreniei*. Când se cântă (în duminici și sărbători), poartă denumirea de d. mare (δοξολογία μεγάλή) iar când (în restul zilelor) se citește, se numește d. mică (δοξολογία μιχρά). Tot d. mică se numește uneori ecfonisul* (formula de încheiere a ecteniilor*), precum și imnul trinitar din sec. 4 (Δόξα Πατρί χαί Yἱῳ χαί Ἁγίῳ Πνεύματι, „Slava Tatălui și Fiului și Sfântului Duh”). D. mare este cunoscută încă de la sfârșitul sec. 1, indicații despre utilizarea ei găsindu-se în Codicele alexandrin, la Sf. Athanasie cel Mare (m. 374) și la Sf. Ioan Hrisostomul (sec. 4).
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
doxologíe, doxologii s. f. 1. Formă de glorificare a transcendenței și măreției lui Dumnezeu, în cele trei ipostaze, în actul rugăciunii, al cultului liturgic, al omiliei și al discursului teologic. 2. Cântare creștină (imn creștin) având la bază cântările biblice vechi și modelul lor, care se citesc în zilele de rând (doxologia mică), și forma ei mai dezvoltată de azi, care se cântă în duminici și sărbători (doxologia mare), întruchipând cântarea îngerilor din noaptea Nașterii Domnului (de ex. „Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh...”, „Slavă întru cei de sus, lui Dumnezeu...”, „Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te...”, „Lumină lină” etc.); slavoslovie. – Din gr. doxologhia.
Sursa: D.Religios
(1994)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink