DOMNITÓR, -OÁRE, domnitori, -oare, s. m., adj. I. S. m. Domn (3); spec. titlu purtat de suveranii României între 1859 și 1881; persoană care avea acest titlu. II. Adj. 1. (În sintagma) Familie (sau casă) domnitoare = dinastie. 2. Fig. (Rar) Care domnește, stăpânește, domină. – Domni + suf. -tor.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
Bogdan
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DOMNITÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) Care domnește; care se află în domnie. /a domni + suf. ~tor
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DOMNITÓR2 ~i m. (în epoca feudală; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Conducător absolut al țării; domn; voievod; vodă. /a domni + suf. ~tor
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DOMNITÓR s. (IST.) cârmuitor, conducător, domn, monarh, stăpânitor, suveran, vodă, voievod, (astăzi rar) stăpân, (înv. și pop.) oblăduitor, (înv.) biruitor, crai, gospodar, gospodin, ocârmuitor, purtător, vlădică, (fig.) cârmaci. (Ștefan, marele ~ al Moldovei.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
domnitór adj. m., s. m., pl. domnitóri; f. sg. și pl. domnitoáre
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
domnitór, -oáre adj. Care domnește, dominant: religiune domnitoare. Care guvernează: familie domnitoare. S.m. Domn, principe (În România, d. 1859-81).
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink