DOMINÁȚIE, dominații, s. f. Faptul de a domina, de a-și exercita influența sau stăpânirea; putere, stăpânire, influență exercitată asupra cuiva sau a ceva. – Din fr. domination, lat. dominatio.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DOMINÁȚIE ~i f. 1) v. A DOMINA. 2) Autoritate absolută; stăpânire nemărginită. 3) Influență exercitată asupra cuiva sau a ceva. [Art. dominația, G.-D. dominației. Sil. -ți-e] /<fr. domination, lat. dominatio
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DOMINÁȚIE s.f. Dominare, stăpânire; autoritate, putere suverană. [Gen. -iei, var. dominațiune s.f. / cf. fr. domination, lat, dominatio].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DOMINÁȚIE s. f. dominare, stăpânire; autoritate. (< fr. domination, lat. dominatio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DOMINÁȚIE s. 1. v. autoritate. 2. control. 3. domnie, putere, stăpânire. (~ banului.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

domináție s. f. (sil. -ți-e), art. domináția (sil. -ți-a), g.-d. art. domináției; pl. domináții, art. domináțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

* dominațiúne f. (lat. dominátio, -ónis). Imperiŭ, domnie, suveranitate: dominațiunea romană a cuprins tot basinu Mediteraneĭ. Fig. Influență morală: dominațiunea geniuluĭ. – Și -áție.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink