DOJÁNĂ, dojeni, s. f. Observație cu caracter moralizator, făcută cuiva care a comis o greșeală (ușoară); mustrare, ceartă. – Din dojeni (derivat regresiv).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

DOJÁNĂ dojéni f. Dezaprobare verbală adresată cuiva în semn de nemulțumire; reproș; bănuială; imputare; mustrare. /v. a dojeni
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DOJÁNĂ s. v. ceartă.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Dojană ≠ laudă
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dojánă s. f., g.-d. art. dojénii; pl. dojéni
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dojánă f., pl. e saŭ ănĭ (din dojenesc). Mustrare.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

---

dojánă, dojeni s. f. Observație cu caracter moralizator, făcută cuiva care a comis o greșeală (ușoară); mustrare, ceartă. ◊ Dojană arhierescă = dojană făcută de un arhiereu. – Din dojeni (deriv. regr.).
Sursa: D.Religios (1994) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink