A DOICÍ ~ésc intranz. reg. A fi doică. [Sil. doi-ci] /Din doică
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DOICÍ, doicesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A avea meseria de doică. – Din doică.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

DÓICĂ, doici, s. f. Femeie care alăptează (și îngrijește) copilul altei femei. ♦ Dădacă. – Din bg. dojka.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

DÓICĂ ~ci f. înv. Femeie angajată să alăpteze și să îngrijească un copil străin. [Sil. doi-că] /<bulg. dojka
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DÓICĂ s. dădacă, (livr.) bonă, nursă, (Mold. și Bucov.) mancă.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dóică (dóici), s. f. – Dădacă. Sl. (bg. dojkŭ, slov. dojka), cf. pol. dojka „vacă cu lapte”, din sl. doiti „a alăpta” (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Miklosich, Lexicon, Cihac, II, 98). – Der. doici, vb. (a alăpta); doicie, s. f. (timpul în care o femeie este doică). Doică (Banat, Olt., Munt.) circulă în Trans. în forma daică (ALR, 222), din mag. dajka (Gáldi, Dict., 123). Cf. doniță.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

dóică s. f., g.-d. art. dóicii; pl. doici
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dóĭcă f., pl. ĭ (bg. doĭka, doĭcă; sîrb. dojka, țîță; pol. dojka, oaie alăptătoare, d. vsl. doiti, a alăpta; ung. dojka, doĭcă. V. doniță). Vest. Mancă, femeĭe care (pentru banĭ) alăptează copilu alteĭa.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

doĭcésc v. intr. (d. doĭcă). Vest. A funcționa ca o doĭcă. V. tr. A îngriji un copil după alăptare, a-l dădăcĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink