DOGORÍ, dogoresc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre soare, foc etc.; la pers. 3) A răspândi o căldură puternică, arzătoare. ♦ Tranz. A da cuiva o senzație de căldură arzătoare; a încinge, a înfierbânta ceva. 2. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A fi aprins, încins, înfierbântat de o emoție, de boală etc. [Var.: dogorî vb. IV] – Din bg. dogorja, scr. dogoreti.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de romac | Semnalează o greșeală | Permalink

A DOGORÍ ~ésc 1. intranz. 1) (despre surse de căldură) A emana radiații fierbinți, răspândind căldură foarte mare; a arde; a pârjoli; a pârli; a frige. 2) (despre persoane sau despre părți ale corpului) A fi înfierbântat din cauza unei boli sau emoții; a avea fierbințeală. 2. tranz. 1) A se înroși la față sub acțiunea unei senzații de căldură puternică sau a unei emoții puternice. 2) A face să devină fierbinte; a înfierbânta. /<bulg. dogorja, sb. dogoreti
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DOGORÍ vb. 1. v. arde. 2. v. încinge.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dogorí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogorésc, imperf. 3 sg. dogoreá; conj. prez. 3 sg. și pl. dogoreáscă; ger. dogorínd
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DOGOÁRE s. f. Căldură arzătoare produsă de soare, de foc sau de un obiect foarte fierbinte; dogoreală. – Din dogori.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

DOGORÎ́ vb. IV v. dogori.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

DOGOÁRE f. Căldură puternică produsă de un obiect foarte fierbinte. [Sil. -goa-re] /v. a dogori
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DOGORÎ́, vb. IV. v. dogori.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de Zavaidoc | Semnalează o greșeală | Permalink

DOGOÁRE s. 1. v. caniculă. 2. arșiță, dogoreală, fierbințeală, pară, văpaie. (~ focului.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dogorî (-resc, -ít), vb. – A încălzi, a prăji, a pîrjoli. – Mr. dugurescu, dugurire. Sl. gorĕti „a arde”, cu pref. exhaustiv do- (Miklosich, Lexicon, 138; Cihac, II, 97; Pascu, Suf., 52; Conev 99), cf. bg. dogorĭam, dogorĭavam, sb. dogoreti „a arde complet”. Conjugarea oscilează între formele dogori și dogorî. – Der. dogor, s. n. (foc, centru de căldură), deverbal; dogoare, s. f. (ardoare, usturime, arsură); dogoreală, s. f. (arsură); dogorită, s. f. (bășică produsă de o arsură); dogoritor, adj. (fierbinte, arzător).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

dogoáre s. f.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dogoáre f., pl. orĭ (d. dogoresc). Dogoreală, arșiță (propriŭ și fig.).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

dogorắsc, a -î́ și -ésc, -í v. tr. (vsl. do-gorĕti, a arde de tot, rus. do-gorĕtĭ, sîrb. dogoriti. V. ogor). Ard, frig: soarele, focu dogorește. Fig. Fac să-ți fie foarte rușine: mĭ-ai dogorit obrazu cu purtarea ta.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink