DOGORÎ́ vb. IV v. dogori.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

DOGORÎ́, vb. IV. v. dogori.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de Zavaidoc | Semnalează o greșeală | Permalink

dogorî (-resc, -ít), vb. – A încălzi, a prăji, a pîrjoli. – Mr. dugurescu, dugurire. Sl. gorĕti „a arde”, cu pref. exhaustiv do- (Miklosich, Lexicon, 138; Cihac, II, 97; Pascu, Suf., 52; Conev 99), cf. bg. dogorĭam, dogorĭavam, sb. dogoreti „a arde complet”. Conjugarea oscilează între formele dogori și dogorî. – Der. dogor, s. n. (foc, centru de căldură), deverbal; dogoare, s. f. (ardoare, usturime, arsură); dogoreală, s. f. (arsură); dogorită, s. f. (bășică produsă de o arsură); dogoritor, adj. (fierbinte, arzător).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

dogorắsc, a -î́ și -ésc, -í v. tr. (vsl. do-gorĕti, a arde de tot, rus. do-gorĕtĭ, sîrb. dogoriti. V. ogor). Ard, frig: soarele, focu dogorește. Fig. Fac să-ți fie foarte rușine: mĭ-ai dogorit obrazu cu purtarea ta.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink