DIVINATÓRIU, -IE, divinatorii, adj. (Livr.) Care aparține divinației, privitor la divinație, bazat pe divinație. – Din fr. divinatoire.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DIVINATÓRIU, -IE adj. (Liv.) Referitor la divinație, care ajută la ghicit. [Pron. -riu. / < fr. divinatoire].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DIVINATÓRIU, -IE adj. referitor la divinație. (< fr. divinatoire)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

divinatóriu adj. m. [-riu pron. riu], f. divinatórie (sil. -ri-e); pl. m. și f. divinatórii
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

* divinatóriŭ, -ie adj. (d. divinator). Rar. De gîcire, relativ la gîcire, magic: vărguță divinatorie.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink