DIVÁN, divane, s. n. I. Canapea fără spătar, pe care se poate ședea sau dormi. II. 1. (În Imperiul Otoman) Consiliu cu atribuții politice, administrative și juridice, alcătuit din cei mai înalți demnitari; (în țările românești) sfat domnesc. ◊ Divan ad-hoc v. ad-hoc. ♦ Adunare, ședință a divanului (II 1). ♦ Sală, clădire în care se adunau membrii divanului (II 1); sediul divanului; p. gener. loc de adunare și de consfătuire. 2. (Înv.) Judecată, proces. ◊ Expr. (Glumeț) A face (cuiva) divan pe spinare = a bate (pe cineva). III. Culegere postumă de versuri aparținând unui poet oriental. [Pl. și: divánuri] – Din tc. divan.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DIVÁN ~e n. 1) Canapea fără spătar, pe care se poate ședea sau dormi. 2) (în Moldova și în Muntenia medievală) Sfat domnesc. 3) Adunare, ședință a acestui sfat. /<turc. divan
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DIVÁN s. v. sfat.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DIVÁN s. v. acțiune, cauză, judecată, proces.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
diván (-nuri), s. n. – 1. Canapea, pat turcesc. – 2. Consiliu, sfat. Mr. divane. Tc. divan (Roesler 591; Șeineanu, II, 158; Lokotsch 526), din arab. diwān › sp. aduana (Egiulaz 61); cf. ngr. διβάνι, ντβάνι, bg., sb. divan, fr. divan, sp. diván. În Principate, la începutul sec. XIX, divanul cuprindea: a) Divanul judecătoresc, tribunal civil și contencios; b) Al doilea Departament, pentru cauze mai puțin însemnate; c) Departamentul Trebilor străine, Afacerile Externe; d) Departamentul Afacerilor criminale, tribunal criminal. Der. divăni, vb. (Trans., Banat, a vorbi, a sta la taifas; a se sfătui), din sb. divaniti; divanist, adj. (care aparține divanului); divanit, adj. (propriu tribunalului). Comp. divan-ceauș, s. m. (ștafeta divanului); divan-chiatip, s. m. (copistul divanului); divan-efendi, s. m. (secretarul divanului); divan-sarai, s. n. (palatul divanului), din tc.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
diván s. n., pl. diváne/divánuri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
* diván n., pl. urĭ și e (turc. [d. pers.] divan, de unde și ngr. diváni, scris ntiváni). Pat de lemn lung înșirat pe lîngă părețĭ. Sala de consiliŭ și consiliu sultanuluĭ. Sala de consiliŭ și consiliu domnuluĭ la Românĭ în timpu Fanarioților (Acesr consiliŭ era șĭ tribunal suprem). Culegere de poeziĭ orientale: divanu luĭ Hafiz. Divanu judecătoresc, curtea de apel după anu 1831. Divanu domnesc, curtea de casațiune după 1831, Divanu ad hoc (orĭ special), adunările naționale constituite în București și Iași la 1857 ca să arate Eŭropeĭ dorințele poporuluĭ. Fam. Rar. A sta la (saŭ de) divan, a sta la taĭfas, a sta de vorbă. A sta divan, a asculta atent.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DIVANURI AD-HOC v. Adunări ad-hoc.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
pă divan expr. (friz., înv.) tunsoare pentru femei, după moda franceză „coup de vent”.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink