DIVAGÁȚIE, divagații, s. f. Divagare; digresiune. – Din fr. divagation.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DIVAGÁȚIE ~i f. Abatere de la subiectul tratat (în cursul unei expuneri orale sau scrise), menită să învioreze și să varieze expunerea; digresiune. [Art. divagația; G.-D. divagației; Sil. -ți-e] /<fr. divagation
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DIVAGÁȚIE s.f. Îndepărtare de la o temă, de la un subiect etc. ; digresiune, divagare. [Gen. -iei, var. divagațiune s.f. / cf. fr. divagation, it. divagazione].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DIVAGÁȚIE s. f. divagare (1); digresiune. (< fr. divagation)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DIVAGÁȚIE s. v. digresiune.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

divagáție s. f. (sil. -ți-e), art. divagáția (sil. -ți-a), g.-d. art. divagáției; pl. divagáții, art. divagáțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

* divagațiúne f. (lat. divagátio, -ónis). Acțiunea de a divaga, aberațiune. Rezultatu eĭ: n’asculta divagațiunile nebunilor. – Și -áție.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink