DIVAGÁ, divaghez, vb. I. Intranz. A se abate de la subiectul în discuție; p. ext. a vorbi aiurea, a bate câmpii. – Din fr. divaguer, lat. divagari.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de Iris | Semnalează o greșeală | Permalink

A DIVAGÁ ~ghéz intranz. 1) A face o divagație; a se abate de la tema luată în discuție. 2) A vorbi aiurea; a bate câmpii. /<fr. divaguer, lat. divagari
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DIVAGÁ vb. I. intr. A se îndepărta de la o temă; (p. ext.) a rătăci, a vorbi aiurea. [< fr. divaguer, cf. lat. divagari].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DIVAGÁ vb. intr. 1. a se îndepărta de la subiect; (p. ext.) a vorbi aiurea, fără sens. 2. (despre un curs de apă) a ieși din albie. (< fr. divaguer, lat. divagari)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DIVAGA vb. v. abate.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

divagá vb., ind. prez. 1 sg. divaghéz, 3 sg. și pl. divagheáză; conj. prez. 3 sg. și pl. divaghéze
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

* divág și -ghéz, a -gá v. intr. (fr. divaguer, d. lat. divagor, -ári, a rătăci, d. vagus, vag). Vorbesc în dodiĭ, bîĭguĭ, spun vrute și nevrute, bat cîmpiĭ: alcooliciĭ divagă des.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink