DITIRÁMBIC, -Ă, ditirambici, -ce, adj. 1. Care aparține ditirambilor (1), privitor la ditirambi. 2. Fig. (Despre stil, vorbire, cuvinte etc.) Plin de elogii exagerate; emfatic, retoric. – Din fr. dithyrambique, lat. dithyrambicus.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DITIRÁMBIC ~că (~ci, ~ce) (despre vorbe, stil etc.) Care are caracter de ditiramb; plin de laude exagerate. A vorbi în termeni ~ci. /<fr. dithyrambique, lat. dithyrambus
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DITIRÁMBIC, -Ă adj. (Despre stil, vorbire etc.) Exagerat laudativ; elogios. ♦ Entuziast. [< lat. dithyrambicus, fr. dithyrambique].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DITIRÁMBIC, -Ă adj. 1. referitor la ditirambi, de natura ditirambilor. 2. (fig.; despre stil, vorbire) exagerat laudativ; foarte elogios. (< fr. dithyrambique, lat. dithyrambicus)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ditirámbic adj. m., pl. ditirámbici; f. sg. ditirámbică, pl. ditirámbice
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

* ditirámbic, -ă adj. (vgr. dithyrambikós). De ditiramb: cîntec, poet ditirambic. Fig. Plin de laude: discurs ditirambic.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink