DISUASIÚNE s. f. insistență (pe lângă cineva) pentru a-l face să-și schimbe hotărârea. ◊ ansamblu de mijloace militare destinate, prin puterea lor de distrugere, de a descuraja un eventual adversar să angajeze ostilitățile. (< fr. dissuasion)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

disuasiúne s. f. (sil. -su-a-), g.-d. art. disuasiúnii
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink