DISTRUCTÍV, -Ă, distructivi, -e, adj. Care distruge; distrugător, nimicitor. [Var.: destructív, -ă adj.] – Din fr. destructif (după distruge).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DISTRUCTÍV ~ă (~i, ~e) Care distruge; distrugător; nimicitor; zdrobitor; ucigător. /<fr. distructif
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DISTRUCTÍV, -Ă adj. Distrugător, nimicitor. [Var. destructiv, -ă adj. / < fr. destructif, după distruge].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DISTRUCTÍV, -Ă adj. distrugător. (< fr. destructif)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DISTRUCTÍV adj. v. distrugător.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Distructiv ≠ constructiv
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

distructív adj. m., pl. distructívi; f. sg. distructívă, pl. distructíve
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

destructív, -ă adj. (lat. destructivus). Care cauzează distrugere: acțiunea destructivă a apelor la suprafața pămîntuluĭ. – Și di- (it. distruttivo).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink