DISTONÁRE, distonări, s. f. Acțiunea de a distona și rezultatul ei. – V. distona.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DISTONÁRE s.f. Intonare falsă a unui sunet. [< distona].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
distonáre s. f., pl. distonări
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DISTONÁ, pers. 3 distonează, vb. I. Intranz. A fi în dezacord, a nu se potrivi cu ansamblul sau cu restul. ♦ Spec. (Despre sunete muzicale) A suna fals. – Din it. distonare.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A DISTONÁ ~éz intranz. 1) A fi în distonanță; a dezacorda; a discorda. 2) (despre sunete) A suna fals. /<it. distonare
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DISTONÁ vb. I. intr. A fi neconcordant, în neconcordanță, în dezacord, a nu se potrivi. [P.i. 3, 6 -nează. / < germ. distonieren].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DISTONÁ vb. intr. a fi neconcordant, a fi în dezacord, a nu se potrivi. ◊ (despre sunete muzicale) a suna fals. (< it. distonare)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A distona ≠ a armoniza, a se asorta
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
distoná vb., ind. prez. 3 sg. distoneáză
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
distonare, abatere de la intonația (I, 1) justă. V. auz.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink