DISTONÁ, pers. 3 distonează, vb. I. Intranz. A fi în dezacord, a nu se potrivi cu ansamblul sau cu restul. ♦ Spec. (Despre sunete muzicale) A suna fals. – Din it. distonare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

A DISTONÁ ~éz intranz. 1) A fi în distonanță; a dezacorda; a discorda. 2) (despre sunete) A suna fals. /<it. distonare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DISTONÁ vb. I. intr. A fi neconcordant, în neconcordanță, în dezacord, a nu se potrivi. [P.i. 3, 6 -nează. / < germ. distonieren].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DISTONÁ vb. intr. a fi neconcordant, a fi în dezacord, a nu se potrivi. ◊ (despre sunete muzicale) a suna fals. (< it. distonare)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

A distona ≠ a armoniza, a se asorta
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

distoná vb., ind. prez. 3 sg. distoneáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink