DISPLĂCÉRE s.f. Faptul de a displăcea; neplăcere. [< displăcea].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

* displăcére (după fr. déplaisir). Neplăcere.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

DISPLĂCEÁ, displac, vb. II. Intranz. A nu-i plăcea, a nu agrea. [Var.: displáce vb. III] – Din it. dispiacere (după plăcea).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

A DISPLĂCEÁ displác intranz. A înceta de a fi pe plac; a nu plăcea. /<it. dispiacere
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DISPLĂCEÁ vb. II. intr. A nu plăcea. ♦ A fi neplăcut. [P.i. displác, var. displace vb. III. / < it. dispiacere, după plăcea].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DISPLĂCEÁ vb. intr. a nu plăcea. ◊ a nu agrea. (după it. dispiacere)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DISPLĂCEÁ vb. a-i repugna. (Îmi ~ să fac acest lucru.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A displăcea ≠ a plăcea
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

displăceá vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. displác, 1 pl. displăcém, 2 pl. displăcéți; part. displăcút
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

* displác, -plăcút, a -plăceá v. intr. (dis- și plac, după fr. déplaire și lat. displicére). Nu plac: vorba asta-mĭ displace.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink