DISPERÁ, dispér, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde orice speranță, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Rar) A face pe cineva să-și piardă răbdarea; a exaspera. [Prez. ind. și: disperez. – Var.: desperá vb. I] – Din lat. desperare.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de cata | Semnalează o greșeală | Permalink Comentariu: Prin contrast, DEX '98 menționează despera ca formă principală și dispera ca variantă. - cata

DISPERÁ vb. I v. despera.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DISPERÁ vb. I. v. despera.
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DISPERÁ vb. elem. despera.
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

A dispera ≠ a spera
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

disperá v. despera
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

despér și -ez, a -á v. intr. (lat. despéro, -áre). Perd speranța, desnădăjduĭesc: nu desper de reușita luĭ (că va reuși). V. tr. Aduc la desperare: m’ai desperat cu atîtea cheltuĭelĭ! V. refl. Ajung la desperare: m’am desperat cu boala asta! – Și disper (după it.).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

* dispér și -éz V. desper.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink