DISIMILÁȚIE, disimilații, s. f. (Fon.) Modificare sau dispariție a unui sunet dintr-un cuvânt sub influența altui sunet, identic sau asemănător (din acel cuvânt); disimilare. – Din fr. dissimilation.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DISIMILÁȚIE ~i f. lingv. Fenomen fonetic care constă în modificarea sau omisiunea unui sunet dintr-un cuvânt sub acțiunea altui sunet asemănător sau identic (din același cuvânt). [Art. disimilația; G.-D. disimilației; Sil. -ți-e] /<fr. dissimilation
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DISIMILÁȚIE s.f. Modificare sau dispariție a unui sunet dintr-un cuvânt sub influența unui alt sunet identic sau asemănător din același cuvânt. [Gen. -iei, var. disimilațiune s.f. / cf. fr. dissimilation].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DISIMILÁȚIE s. f. modificare ori dispariție a unui sunet dintr-un cuvânt sub influența unui alt sunet identic sau asemănător din același cuvânt. (< fr. dissimilation)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DISIMILÁȚIE s. v. disimilare.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

disimiláție s. f. (sil. -ți-e), art. disimiláția (sil. -ți-a), g.-d. art. disimiláției; pl. disimiláții, art. disimiláțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

* disimilațiúne f. (d. dismilez). Acțiunea de a disimila. – Și -áție, dar maĭ ales -áre.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink