DISIDÉNT, -Ă, disidenți, -te, s. m. și f. Persoană care are păreri sau opinii deosebite față de colectivitatea, organizația etc. din care face parte. ◊ (Adjectival) Grup disident. [Var.: dizidént, -ă s. m. și f.] – Din fr. dissident, lat. dissidens, -ntis.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DISIDÉNT ~tă (~ți, ~te) și substantival Care manifestă disidență. /<fr. dissident, lat. dissidens, ~ntis
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DISIDÉNT, -Ă s.m. și f. Persoană ale cărei păreri, opinii sunt deosebite de ale majorității. [Var. dizident, -ă s.m.f. / cf. fr. dissident, lat. dissidens].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DISIDÉNT, -Ă s. m. f. cel ale cărui păreri, convingeri (politice) sunt deosebite de ale majorității sau ale unui grup din care face parte. (< fr. dissident, lat. dissidens)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
disidént s. m., pl. disidénți
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
* disidént, -ă adj. (lat. dis-sidens, -éntis). Care are ideĭ diferite de ale majoritățiĭ: junimiștiĭ eraŭ conservatorĭ disidențĭ.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
disidént, -ă ♦ 1. s.m.f. (Folosit cu sens pozitiv după decembrie 1989) Persoană cu opinii opuse celor ale regimului totalitar; opozant ◊ „Ne amintim cu toții, și nu fără nostalgie, de acel prim Consiliu Național al Frontului de după revoluție, din care făceau parte majoritatea disidenților, adică acei oameni care avuseseră îndrăzneala să-l înfrunte pe față pe Nicolae Ceaușescu.” R.lit. 8 XI 90 p. 2. ◊ „Dan Deșliu nu mai era demult doar poetul oficial al comunismului românesc timpuriu; devenise disidentul lucid și îndrăzneț față de comunismul târziu (și întârziat al lui Ceaușescu).” R.lit. 28 I 92 p. 15. ◊ „Dintre toate câte a fost matematicianul de excepție ajuns la multidisciplinaritate și la filosofia științei, viitorologul, politologul [...] ceea ce va dăinui mai mult din el va fi, fără îndoială, disidentul, luptătorul demn și neînfricat pentru libertate.” D. 147/95 p. 12; v. și prospectologie. ♦ 2. adj. (Folosit cu sens pozitiv după decembrie 1989) De disidență, aparținând disidenței ◊ „Literatura disidentă are o atitudine deschis opoziționistă față de puterea comunistă.” R.lit. 29/93 p. 10. ◊ „Lucrarea se referă la mișcările dizidente, la diferite personalități proeminente ale rezistenței est-europene.” R.lit. 30/93 p. 19. ◊ „Ziarele și revistele i-au găzduit ideile disidente.” D. 143/95 p. 15 [și dizident] (din fr. dissident; DN, DN3)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink