DISCÚRS, discursuri, s. n. Expunere făcută în fața unei adunări; cuvântare. ♦ (Franțuzism înv.) Tratare în scris a unui subiect de natură științifică sau literară. – Din fr. discours, lat. discursus.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DISCÚRS ~uri n. Expunere oratorică (mai ales politică), făcută în fața unui public; cuvântare. /<fr. discours, lat. discursus
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DISCÚRS s.n. Expunere publică asupra unui subiect (de natură politică); cuvântare. [Cf. lat. discursus, fr. discours].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DISCÚRS s. n. 1. expunere oratorică în fața unui auditoriu pe o temă politică, morală etc.; cuvântare. 2. expresie verbală a gândirii; cuvântare. 3. disertație, tratare a unui subiect de natură științifică sau literară; expozeu, tratat. (< fr. discours, lat. discursus)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DISCÚRS s. 1. alocuțiune, cuvânt, cuvântare, (englezism) speech, (pop.) vorbă, vorbire, (înv.) voroavă, (fam. și ir.) logos. (În ~ul său a arătat că ...) 2. discurs funebru = orație funebră, (înv.) propovedanie.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

discúrs s. n., pl. discúrsuri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

* discúrs n., pl. urĭ (lat. discursus. V. concurs). Cuvîntare rînduită metodic: discurs inaugural. V. conferență.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink