DISCIPLÍNĂ, (2) discipline, s. f. 1. Totalitatea regulilor de comportare și de ordine obligatorii pentru membrii unei colectivități. ♦ Ordine; spirit de ordine, deprindere cu o ordine strictă. 2. Ramură a unei științe; p. gener. Știință. – Din fr. discipline, lat. disciplina.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
bogdang
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DISCIPLÍNĂ1 f. 1) Totalitate a regulilor de purtare obligatorii care asigură relații normale între membrii unei colectivități. 2) Respectarea acestor reguli. ~a muncii. /<fr. discipline, lat. disciplina
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DISCIPLÍNĂ2 ~e f. Ramură a unei științe. /<fr. discipline, lat. disciplina
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DISCIPLÍNĂ s.f. 1. Totalitatea regulilor de conduită care asigură menținerea unei purtări corespunzătoare într-o colectivitate. ♦ Supunere a membrilor unei colectivități față de dispozițiile date de conducere etc. 2. Spirit de ordine, deprindere cu o ordine strictă. 3. Ramură a unei științe; studiu; știință. [< fr. discipline, it., lat. disciplina].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DISCIPLÍNĂ s. f. 1. totalitatea regulilor de conduită și de ordine obligatorii pentru membrii unei colectivități; supunere a membrilor unei colectivități față de dispozițiile date de conducere etc. ◊ spirit de ordine, deprindere cu o ordine strictă. 2. ramură a unei științe; domeniu, specialitate: (p. ext.) știință. (< fr. discipline, lat. disciplina)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DISCIPLÍNĂ s. 1. ordine, regulă, rânduială. (Obișnuit cu ~; respectați ~!) 2. v. branșă. 3. v. știință. 4. v. obiect.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Disciplină ≠ anarhie, indisciplină
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
disciplínă s. f. (sil. -pli-), g.-d. art. disciplínei; pl. disciplíne
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
* disciplínă f., pl. e (lat. disciplina). Legile saŭ regulamentele care păstrează ordinea într’un corp constituit, ca biserica, armata, magistratura, școala ș.a.: disciplina e forța armateĭ. Conducere, direcțiune: a fi supt disciplina unuĭ bun profesor. Companiĭ de disciplină, corpurĭ în Algeria unde-s trimeșĭ soldațiĭ nedisciplinațĭ din armata franceză. Consiliŭ de disciplină, tribunal însărcinat cu menținerea ordiniĭ, ca la avocațĭ.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DISCIPLINÁ, disciplinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui cu spiritul de disciplină, de ordine. – Din fr. discipliner.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
bogdang
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A DISCIPLINÁ ~éz tranz. A face să se disciplineze. /<fr. discipliner
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SE DISCIPLINÁ mă ~éz intranz. Ase obișnui cu disciplina; a căpăta spirit de disciplină. /<fr. discipliner
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DISCIPLINÁ vb. I. tr., refl. A (se) obișnui cu disciplina, cu ordinea. [Cf. fr. discipliner, it. disciplinare, lat. disciplinari].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DISCIPLINÁ vb. tr., refl. a (se) obișnui cu disciplina, cu ordinea. (< fr. discipliner, lat. disciplinari)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
discipliná vb. (sil. -pli-), ind. prez. 1 sg. disciplinéz, 3 sg. și pl. disciplineáză
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
* disciplinéz v. tr. (lat. disciplinor, -ári). Supun disciplineĭ, fac să fie ascultător. Fig. Iron. Învăț minte (pintr’o bătaie orĭ pedepsă).
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink