DISCÉRNE, discérn, vb. III. Tranz. A deosebi, a distinge lucrurile unele de altele; a judeca limpede, cu pătrundere și cu precizie. – Din fr. discerner, lat. discernere.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de Iris | Semnalează o greșeală | Permalink

A DISCÉRNE discérn tranz. 1) (lucruri confundabile) A identifica după anumite semne caracteristice; a distinge; a desprinde; a desluși; a deosebi. 2) (lucruri) A aprecia la justa valoare. /<fr. discerner, lat. discernere
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DISCÉRNE vb. III. tr. A judeca, a raționa pătrunzător, a pătrunde limpede. [P.i. discérn. / < fr. discerner, it., lat. discernere].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DISCÉRNE vb. tr. a judeca limpede, deosebind lucrurile, situațiile etc.; a raționa cu pătrundere și precizie. (< fr. discerner, lat. discernere)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DISCÉRNE vb. v. deosebi.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

discérne vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discérn, 1 pl. discérnem; conj. prez. 3 sg. și pl. disceárnă; part. discernút
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

* discérn, -út, a -cérne v. tr. (lat. discérnere. – Să discearnă. V. cern). Disting, văd bine, recunosc (propriŭ și maĭ mult fig.): a discerne amicu de lingușitor.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink